Cainele

Era o zi de toamna, langa Oradea, in care ne-am gasit timp sa ne exersam tehnica de verticals in Avenul Betfia (-80 m, din care pe coarda 50 m). Echipez primul, Kerne si Kiru ma asista de sus, ei urmand sa dezechipeze. Cobor pana la fractionare (o mica platforma), montez placute, fac noduri, cobor mai departe in mtuneric. Ace-tilena imi joaca feste, nu prea vrea sa arda. Ma opresc, scot bricheta, mcerc iar sa fac lumina. Flacara palpaitoare arunca umbre fantomatice in sala mare a avenului. Ochii mei, neobisnuiti mca cu lumina artificiala gasesc cu greu spitul ultimei fractionari. Pendulez un pic, ajung la amaraj, montez, tree, cobor. Intre timp, conversez prin urlete cu cei de sus care s-au cam congelat. Mai am un pic. Intr-adevar, ajung curand cu picioarele pe sol (un mare morman de grohotis) si ma pregatesc sa semnalez sus evenimentul. Un zgomot usor in spatele meu trage un semnal de alarma. Imi mtorc capul mainte de a gandi prea mult si ma gasesc in fata cu doi ochi fosforescenti. M-am blocat. Incet, umbra prinde contur si deslusesc silueta unui caine. Gata. Informatiile neprocesate imi starnesc miscari necon-trolate si mcerc disperat sa urc pe coarda uitand ca am la mine blocatoare. Daca ma musca? Nu m-as mira la cat o fi de flamand. Daca e turbat? Daca... Nu-mi pot lua ochii de la el si in fractiuni de secunda ma linistesc. Cainele se apropie de mine dand din coada. In mod clar se bucura.  Si eu m-as bucura in locul lui. Le strig celor de sus: ,,E un caine viu aici!". Nu se intelege, dar strig numai ,,caine" si logica completeaza restul. Mangai cainele pe cap (cu inima usor stransa) si iau o decizie. Eu ies, iar Kerne si Kiru, pe langa dezechipare, vor scoate si cainele. Un salvaspeo canin! Zis si facut. Cand am mceput sa iau maltime, cainele a mceput sa se jeluie de mi se rupea inima. Apoi au coborat ceilalti, au scos cainele (actiunea plina de haz a fost prezentata si la un congres salva-speo la Moneasa, starnind controverse si valuri de ras), cainele rapt de foame ne-a halit unicul sandvici, cu servetel cu tot, apoi am plecat spre oras. Trei plus cainele. Animalul a primit un nume -Crater - si a vietuit mca un an la o fa-milie prietena, pana l-a calcat masina.

Pestera era Toplita de Vida. Noi eram patru, din care unul fncepator. Am gasit pestera, ne-am echipat, stabilim ordinea si ne punem pe burta pentru lungul taras de la intrare. Eu, Alina, Kiru, Korea. Primele banuieli ni le-au creat morma-nele de rahat pe care le raschetam cu burtile salopetelor. Unele erau destul de proaspete si mirositoare. De aceea, eram oarecum pregatit cand la doi metri de mine am vazut ochii stralucind. Oricum am mghetat. Repede s-a con-turat si restul animalului. Fac apel pe telefonul fara fir: Vulpe... vulpe... vulpe. Spatele n-a mteles: Ce?... ce?... ce? Din nou: o vulpe... o vulpe... o vulpe. lau initiativa si maintez meet, cu flacara lampii mare. Animalele se tern de foe, nu? Vulpea se retrage si vad clar pe ea ca e panicata. Fuge inainte si mapoi, speriata de monstru tarator ce scotea flacari prin basca (!) ,,Stai proasto ca nu cu tine avem treaba!" li strig, dar cred ca nu prea ma mtelege. Ajungem la o ramificatie si am vazut clar ca vulpea a luat-o la dreapta. Propun sa mergem noi prin stanga, lasand animalul sa iasa. OK. Ma strecor primul. E cam stramt dar merge. Si din nou, la un metru de mine, privindu-ma peste umar... o vulpe! Altai Sta ghe-muita mtr-o scobitura din podea si parca ma mtreaba: ,,Ce naiba cautati aici?" Dau in marsarier cu miscari precaute si ajuns langa ceilalti, li anunt: ,,Aici e alta!" Stupefactie! Kiru vrea sa o vada si el. Baga bade! ,,Daca nu pot sa ies, pregatiti-va sa ma trageti de picioare". Inainteaza usor si il aud: ,,Unde-i?"... ,,In fata ta"... ,,Unde-i ca n-o vad?"... ,,Acolo-i, stergeti oche-larii"... ,,Unde-i?" si mtepeneste. Bate rapid in retragere si ulterior ne martu-riseste ca s-a trezit brusc nas in nas cu vulpea care era mult mai calma ca el. Hotaram ca ne vom continua maintarea pe axul principal si tree din nou in fata. Parcurgem precauti ultimele pasaje mai stramte, si ajunsi in prima salita, ne regrupam, uitandu-ne la vulpea care oscila mtre momente de curaj disperat, cand se apropia cu intentia de a o tuli pe langa noi si retrageri strategice, cand dadea ocol salitei, cautand o alta cale de scapare. Intr-un final, animalul si-a luat avant, a urcat (dupa mai multe incer-cari) o scurgere de 2m si a disparut mtr-un diverticol. N-am mai dat de ele la iesire.

Sarpele

'99, sudul Frantei, avenul Banicous din regiunea speo-carstica Lozere. Echipa franco-romana renunta la caldura torida a zilei de august si se retrage pentru aclimatizare in gura avenului. Cei 350 m pe care-i avem de coborat azi mcep printr-o suita de verticale; Herve echipeaza primul si deja il vad cum se apropie de un amaraj, zornaind manun-chiul de carabe si placute si tarand dupa el banana cu corzi. Treaba merge repede si deja porneste al doilea - Adi. Banana mea e msemnata ,,3" asa ca sunt urmatorul. Nu ma grabesc si in timp ce cobor, admir morfologia avenului. Seamana cu pestera Caput de pe la noi, la alta scara. Intrarea de mari dimensiuni mcurajeaza vegetatia care mainteaza mult in interior; pe la -20 inca intalnesti smocuri anemice de iarba si poti sa vezi lumina zilei. Cobor mai departe si sub mine vad lumina lampii lui Adi. S-a oprit pe o mica terasa si ma asteapta, lasand ragaz lui Herve sa progreseze cu echiparea. Dupa ce depasesc ultima fractionare, Adi imi striga: ,,Hai ca am sa-ti arat ceva". Intrigat, imi franez coborarea si mcerc sa aflu ce. ,,Hai numai ca-ti arat aici". Cobor prudent si aproape ajuns pe terasa cu pricina, o sclipire alburie mtr-o fisura unde urma sa-mi sprijin picio-rul ma face sa pendulez puternic in lateral. ,,Tocmai vream sa-ti arat" sare Adi, care imi cunostea fobia vis-a-vis de reptile (si in mod special serpi). Cobor langa Adi si de la distanta studiez ciudatenia. Suntem la -40 m si mtr-o fisura hodinesc mcolaciti (definitiv din fericire) doua taratoare din specii diferite. Le miscam cu o bucata de lemn si constatam ca au mceput sa mucega-iasca. Coborat dupa noi, Jean Luc e foarte mcantat si de-abia il oprim sa nu li ia cu el. Francezul ne explica ca unul din serpi e o vipera adulta - Vipera ursini, si ca zona in care e situat avenul e plina de serpi. ,,Daca stiam eu asta nu ma convingeati sa vin aici" li anunt si ma hotarasc sa-mi continui coborarea.
     La urcare, mtamplarea a facut sa ma nimeresc primul. Gandul ca voi ajunge la ,,locul cu serpi" nu-mi prea placea, dar faptul ca urma ultima verticals era o consolare pe masura. Dau ,,liber" celui de dupa mine (parca Adi) si tragand dupa mine banana care cantarea o tona (ca toate bananele la urcarea avenelor mai mari) ma apropii de fisura cu reptilele. In timp ce-mi trag sufletul, scotocesc cu privirea in jur. Prima remarca e ca cineva a schimbat pozitia reptilelor - probabil Dorel, care a venit mai in urma. Continuand sa ma fntreb care a fost pricina din care au ajuns animalele aici, caut eventuale alte detalii. La circa un metru spre stanga, imi atrage atentia o mica pata alburie. Apropiindu-ma cu precautie, constat cu stupoare ca e un alt sarpe aici, mtepenit mtr-o pozitie ciudata, cumva in suspen-sie. Nu am timp sa-1 studiez prea bine, ca sarpele isi schimba pozitia, miscan-du-se lent. E viu!! Intru in panica si ma indepartez. Oare mai sunt si altii pe aici?! Strig in put, grabind urcarea urmatorului. Intre timp, ma apropii din nou de fisura, cu multa grija. Nu indraznesc sa urc aceasta ultima verti-cala; fisura e astfel amplasata, meat e foarte normal sa-ti plasezi piciorul in priza oferita de ea si nu prea poti sa eviti asta. Ma rezum la a supraveghea reptila, care se misca foarte meet, probabil cautand sa capteze cat mai multa caldura din roca rece.
     Adi, Dorel, apoi Jean Luc au ajuns pe rand pe mica terasa. Dorel a si pus blocatoarele pe coarda si a tasnit in sus. Jean Luc a fost eel mai incantat. Cum i-am aratat sarpele, care era bine mfun-dat in fisura, si-a varat mana acolo, sco-tocind si, mdata ce a reusit sa-1 apuce, 1-a tras afara ca pe o rama din pamant. Sarpele a mcercat sa-i reziste, agatan-du-se de asperitati, dar pana la urma a cedat si s-a mcolacit pe mana france-zului. Jean Luc a mceput sa ne explice, foarte incantat, cum sa recunosti tipul asta de sarpe - Vipera ursini, fara sa bage de seama ca eu eram oripilat de apropierea de sarpele viu din mana lui. Pana la urma, Jean Luc a varat tara-toarea in bidonul cu mancare, 1-a urcat la suprafata si i-a dat drumul.