Protectie
Peşterile nu sînt feuda speologilor, tărîmul privilegiat în care doar ei au acces, chiar dacă reprezintă — fără doar şi poate —domeniul lor de activitate. Peşterile pot fi vizitate de turişti organizaţi sau nu, dar totxi, speologi şi nespeologi, trebuie să le ocrotească..Existaa pesxteri amenajate, pentru circulaţia turistică, acestea constituind o ilustrare a modului în care poate fi îmbinată necesitatea de protecţie, cu cu dorintxa de practicare a speoturismului, există peşter neamenajate, accesibile faară echipament special şi care pot fi vizitate pe anumite porţiuni, dar există şi goluri subterane în care chiar activitatea speologilor este limitată şi controlată riguros. Indiferent de scopul pentru care pătrundem în peşteri şi avene — pentru explorare, cartare, fotografiere, cercetare, ştiinţifică sau simpla vizită în calitate de turişti - trebuie respectate cîteva reguli de compartament şi anume:
1. Nu vor fi introduse şi lăsate în subteran materiale poluante ale solului, apei şi aerului, iar deşeurile de orice natură vor fi depozitate în saci de polietilena care vor fi scoşi la suprafaţă;
2. Nici un element care aparţine peşterii, indiferent dacă acesta este un cristal, sediment fosil sau vieţuitoare nu va fi scos din subteran. Peşterile trebuie considerate muzee naturale şi, în consecinţa, vor fi păstrate intacte; ele aparţin, deopotrivă şi generaţiilor viitoare
3. Deplasarea în subteran se va face pe un traseu unic, în şir, ocolind cu atenţie atît locurile periculoase, cît şi cele care prezintă un interes peisagistic (zone concreţionate) sau ştiinţific (depozite mineralogice, arheologice, paleontologice, faunistice). Acest traseu poate fi marcat discret cu materiale autohtone.
4. Se vor folosi numai surse de lumină nepoluaute (lămpi cu acetilenă sau electrice), dar care au şi o intensitate bună.
5. Dorinţa de-a imortaliza trecerea noastră printr-o peşteră prin iscălituri, desene sau săgeţi nu va fi exprimată pe albul concreţiunilor, nici pe tavanul sau pereţii galeriilor; singurele manifestări artistice de acest gen unanim apreciate şi, în consecinţă, protejate şi conservate, aparţin strămoşilor noştri care foloseau peştera ca adăpost. Nu putem încheia aceasta scurtă pledoarie pentru protecţia peşterilor, fără a semnala existenţa unei categorii aparte de „nespeologi" — spărgătorii de porţi — în faţa cărora cedează cele mai rezistente încuietori şi betoane. Ei sfidează legile care protejează natura. Există un singur remediu, drastic dar eficient, împotriva pornirilor distructive ale acestora: blocarea temporară a intrării printr-o surpare artificială. Ne întrebăm şi astăzi — o facem de mulţi ani, de altfel, — de ce sînt necesare asemenea soluţii radicale şi ce trebuie făcut pentru ca cea mai trainică poartaa să fie conştiinţa tuturor.
I.Povara - "Manual de speologie"