Rapoarte de tura
Aug 2, 2008
Vf. Matterhorn
Category: Alpinism - Vara
Perioada : 02-10 Aug 2008
Participanti : Ani, Biri, Alin, Luci, Sorin, Flavius
Obiectiv: Vf. Matterhorn 4478m, Elvetia
…
- Ne vedem în Basel, daţi şi voi un bip când ajungeţi, şi cobor eu să vă recuperez.
- Ok, rămâne cum am stabilit.
Cam aşa se termină discuţia noastră, începută cu multă vreme înainte, la finele căreia, urma, spream noi, să ne trecem în “palmares” mult-râvnitul Matterhorn.
Obiectivul nostru începe sa prindă contur.
După un drum lung şi obositor, noii sosiţi, Ani, Biri, Luci, Flavius şi Sorin, ajung în Basel, în noaptea ce asigura trecerea dinspre duminică spre luni. După o meritată odihnă, pornim (şase de data aceasta – cam aşa am călătorit toată Elveţia), către Tasch.
Trecem prin Elveţia, la propriu. Urcăm maşina în tren (25CHF / maşină), şi admirăm peisajul, cât timp suntem încă la suprafaţă, sau vorbim la telefon, în tunel. Nu se poate sa nu apreciezi spiritul de comerciant al elvetienilor. Semnal in tot tunelul. Ce sa faci cat timp dureaza traversarea, altceva decat sa vorbesti la telefonul mobil!?!?
Ajungem în Tasch, unde “abandonam” maşina întro parcare (74CHF / 5zile), - in Zermatt, nu avem voie cu maşina - ne aranjăm nenumăratele bagaje, parcă pentru o tură în Himalaya, şi “combinam”, sau cel puţin aşa ne place nouă să credem deşi mai degrabă cred că a fost invers, un taximetrist care ne transportă (10CHF / persoană) în Zermatt, destinaţia noastră pentru această primă zi de deplasări.
Ajungem în camping, care este foarte aproape de gară, unde ne instalăm tabăra, pentru câteva zile (11CHF / persoană / zi + 16CHF / taxă 3 x cort / 5 zile). Deşi relativ multă lume în camping, nu putem să nu remarcăm liniştea şi ordinea ce domnesc aici, ambele curmate de sosirea noastră.
Odată instalată tabăra, dăm fuga să vedem şi noi minunatul munte, care s-a lăsat atât de mult aşteptat.
Chiar dacă eu unul îl ştiam din fotografii şi de pe Google Earth, cred din toate unghiurile, trebuie să vă mărturisesc că am fost depăşit de situaţie.
Ce naiba căutăm noi aici?
Muntele ăsta nu e de noi.
Cam astea erau discuţiile în urma întâlnirii, şi asta era părerea prietenilor mei. Eu, absorbit de măreţia lui, nu scoteam nicio vorbă, însă eram cu totul de acord cu ei. Dragi prieteni, care citiţi acest articol, sincer vă spun, că toate fotografiile de pe acest pământ care încearcă să redea imaginea Matterhorn-ului, nu o fac nici pe jumătate, sunt pur şi simplu nişte imagini, goale de conţinut, inexpresive ş.a.m.d. Ca să înţelegi la ce mă refer, trebuie să ajungi faţa în faţă cu el.
Reântorşi în tabără, începem să plănuim următoarea zi, şi anume o tura de aclimatizare, pe Breithorn.
Vine şi dimineata, ne trezim, facem rapid bagajele, şi pornim spre telecabină, cu destinaţia Klein Matterhorn. Nu ne uimeşte nimic în Elveţia, nici cei aproximativ 70 Euro (87CHF / persoana) ce i-am plătit pentru drumul dus-întors cu telecabina. Ajungem la staţia de telecabină de pe Klein Matterhorn, unde ne hotărâm să mergem pe Pollux (4092m).
Biri, care a mai fost în zonă, îşi vede de treaba ei, iar noi ceilalţi ne îndreptăm spre vârf. O zi minunată, face ca acest munte să fie foarte aglomerat. Un dute-vino de oameni şi corzi. Unii urcau, alţii coborau, iar alţii erau destul de străini de loc (adică noi) şi încercăm să părem şi noi de-ai casei.
Luci, Sorin şi eu, urcăm pe vârf, iar Ani decide să îl însoţească pe Flavius care se resimţea destul de mult datorită altitudinii şi se întorc. Parcă altfel ne simţim acum cu un patru miar la activ.
Coborâm, cu ultima telecabină, şi începem să plănuim ziua cu ascensiunea pe Matterhorn.
Vremea se anunţă a fi favorabilă, aşa că sperăm ca lucrurile să decurgă fără probleme.
Miercuri, echipaţi pentru Matterhorn, pornim spre telecabină ce ne va duce la SchwarzSee (29CHF / persoană). De aici urmăm Matterhorn Trail, poteca ce ne va calauzi paşii până la Hornli Hutte (3260m). Faptul că suntem în plin sezon, şi vremea frumoasă, fac ca locul de campare să fie înţesat de corturi, drept urmare, la sapă baieţi. A trebuit să construim două locuri de cort. După ce am instalat tabăra, am facut rapid ceva de mâncare, am pregătit rucsacii şi ... somn ... cine poate. Cuprins de emoţia escaladării Matterhornului, eu unul nu am închis un ochi. Nici nu mai ştiu de când visam la acest munte, şi în sfarşit eram la un pas de el.
Ascensiunea
Vine şi ora 02.30 a zilei de joi, oră la care începe ascensiunea noastră. Biri face echipă cu Sorin, iar eu cu Luci. La propunerea mea, luăm şi câte un sac de dormit pe echipă, în cazul în care am fi nevoiţi să facem bivuac pe undeva. Biri ştie foarte bine acest lucru, a paţit-o în tentativa precedentă, când a dormit, dacă se poate spune aşa, sub cerul liber.
Prima parte a crestei este destul de haotică şi neclară. Există câteva momâi, greu de identificat, fapt pentru care ne împrăştiem pe tot peretele în căutarea variantei corecte. Ora 04.30 la care pornesc şi ghizii cu clienţii lor, ne gaseşte destul de jos. Peisajul este spectaculos, un şir lung de luminiţe se desfăşoară sub noi. Încerc să surprind momentul cu o fotografie, dar din nefericire nu se vede nimic.
În curând suntem depaşiţi de primele echipe. Acum că avem în faţa noastră câţiva ghizi care cunosc traseul, parcă lucrurile încep să meargă mai repede. Ajungem sub Solvay, unde este mare înghesuială. Ghizii elveţieni ne depăşesc cu uşurinţa, însă sunt foarte nepoliticoşi. Lupta cu muntele se transformă întro luptă între oameni, pentru prize.
Depăşim refugiul, şi continuăm spre vârf. Echipele s-au mai răsfirat, şi înaintam mai bine. Traseul este destul de clar în această porţiune. Nu mai înaintam mult, şi din nou înghesuială. Unii urca, alţii coboară. Cum e posibil aşa ceva? Doar am vazut câţiva dintre clienţi, nu ştiau să folosească o priză, unde să pună bocancul, unde să pună mâna. Cum se paote să fi atins deja vârful? Brusc îmi aduc aminte de un articol pe care l-am citit, pe vremea când pregăteam şi lucram la acest proiect. Un alpinist, întreabă un client al unui ghid. “Cum i s-a părut vârful?”. Răspunsul lui a fost cât se poate de edificator, mai mult prin gesturi decât prin vorbe. Cred că omul nostru nici nu şi-a dat seama că a ajuns pe vârf.
Revin la gânduri mai bune, şi anume la ascensiune. Dupa Solvay, panta se accentuează. Mai aproape de veticală, înseamnă o avansare mai rapidă pentru noi. Ajungem în porţiunea numită “acoperiş”, unde ne montăm colţarii. Nu mai sunt corzi fixe, asa ca trebuie sa fim atenţi. O eventuala alunecare ne-ar face sa intrăm în statistica morţilor de pe Matterhorn.
Depaşim cu bine această porţiune şi… vârful. În sfârşit. Am ajuns. Suntem acum la jumătatea traseului, mai urmează şi coborârea. Ne-a luat mai bine de şapte ore să ajungem în acest loc. Sentimentul pe care l-am trăit când am pus piciorul pe varf e greu să îl descriu în cuvinte.
Biri, Sorin şi Luci se îndreaptă spre vârful italian, iar eu scot trepiedul şi aparatul de fotografiat, şi încerc să realizez o panoramă 360ox180o. Vremea este superbă, aşa că zăbovim mai bine de o oră. Cred că eram ultima echipă pe vârf. Întrun târziu ne hotărâm să coborâm. Drumul se arată lung şi anevoios, coborarea este întotdeauna mai grea ca şi urcarea. Ne mişcăm totuşi destul de repede. Depaşim mai multe echipe, până când ajungem din urmă o echipă de spanioli, care ne roagă să îi aşteptăm şi pe ei. Unul dintre membrii echipei era destul de obosit, şi nu vroiau să facă vreo prostie. Buna dispoziţie din cadrul echipei noastre şi determinarea, i-au făcut să aibă încredere în noi, aşa că am continuat împreună. S-au mişcat destul de greu, dar totuşi avansam. Trecem şi de Solvay, era destul de tarziu deja, când vremea începe să se strice. Suntem înconjuraţi de ceaţă, aşa că în porţiunea în care ne-am rătăcit de dimineaţă, ne rătacim şi acum. Suntem din nou împrăştiaţi pe tot peretele în căutarea locurilor de rapel, care de altfel sunt peste tot, însă, care te duc în locuri din care nu ai mai ieşi sau doar cu greu. Cum era de aşteptat, începe să ningă, aşa că lucrurile încep să se complice. Dezorientaţi, fără puncte de reper, hotărâm să apelăm la salvamontul din zonă, care ne sfătuieşte să rămânem pe loc sau să urcăm la Solvay. Hotărâm să urcăm la Solvay, şi să petrecem noaptea acolo. ….. dar pe unde??? Ne împraştiem din nou, în căutarea rutei spre refugiu. În timp ce urcam, mai arunc o privire în spate, moment în care observ o fereastră, prin care reuşim să distingem Zermatt-ul. Hotărâm să coborâm. Nu mai montăm corzi, descăţărăm. Sorin o ia înainte şi identifică o parte dintre punctele de reper. Suntem din nou pe calea cea bună. Ajungem din urma câteva dintre echipele care ne-au depaşit, pe care le depăşim din nou, şi ne îndreptăm spre ultima porţiune de corzi fixe, care este intrarea în traseu. Pe la 23.30, după mai bine de 14 ore de coborâre, şi 21 de ore de cand am pornit, ajungem la tabără, unde Ani ne aşteaptă cu câte o bere, ca şi aşa eram deshidrataţi.
Vineri coborâm în Zermatt, împachetăm şi pornim spre România, cu câteva opriri în Austria. A fost o săptămână plină de împliniri, dar cam scurtă. Cam scurtă, chiar şi pentru mine, care reveneam în ţară după câteva luni de vagabondat prin Europa, însă mă bucuram că revin, deoarece aveam ce povesti, şi în plus, mă întorceam în ţară ca să am de unde pleca din nou, pentru că la sfârşitul lui August, începea o altă etapă a proiectului meu, şi anume Mont Blanc, etapă care culmina cu Congresul de speologie din Vercors, unde, împreuna cu Ani şi alţi prieteni, aveam să parcurg câteva dintre renumitele canioane din Franţa.
Mai multe despre asta însă, întro povestire viitoare.
V-am zambit.
Participanti : Ani, Biri, Alin, Luci, Sorin, Flavius
Obiectiv: Vf. Matterhorn 4478m, Elvetia
Matterhorn sau cel mai frumos munte din lume.
…
- Ne vedem în Basel, daţi şi voi un bip când ajungeţi, şi cobor eu să vă recuperez.
- Ok, rămâne cum am stabilit.
Cam aşa se termină discuţia noastră, începută cu multă vreme înainte, la finele căreia, urma, spream noi, să ne trecem în “palmares” mult-râvnitul Matterhorn.
Obiectivul nostru începe sa prindă contur.
După un drum lung şi obositor, noii sosiţi, Ani, Biri, Luci, Flavius şi Sorin, ajung în Basel, în noaptea ce asigura trecerea dinspre duminică spre luni. După o meritată odihnă, pornim (şase de data aceasta – cam aşa am călătorit toată Elveţia), către Tasch.
Trecem prin Elveţia, la propriu. Urcăm maşina în tren (25CHF / maşină), şi admirăm peisajul, cât timp suntem încă la suprafaţă, sau vorbim la telefon, în tunel. Nu se poate sa nu apreciezi spiritul de comerciant al elvetienilor. Semnal in tot tunelul. Ce sa faci cat timp dureaza traversarea, altceva decat sa vorbesti la telefonul mobil!?!?
Ajungem în Tasch, unde “abandonam” maşina întro parcare (74CHF / 5zile), - in Zermatt, nu avem voie cu maşina - ne aranjăm nenumăratele bagaje, parcă pentru o tură în Himalaya, şi “combinam”, sau cel puţin aşa ne place nouă să credem deşi mai degrabă cred că a fost invers, un taximetrist care ne transportă (10CHF / persoană) în Zermatt, destinaţia noastră pentru această primă zi de deplasări.
Ajungem în camping, care este foarte aproape de gară, unde ne instalăm tabăra, pentru câteva zile (11CHF / persoană / zi + 16CHF / taxă 3 x cort / 5 zile). Deşi relativ multă lume în camping, nu putem să nu remarcăm liniştea şi ordinea ce domnesc aici, ambele curmate de sosirea noastră.
Odată instalată tabăra, dăm fuga să vedem şi noi minunatul munte, care s-a lăsat atât de mult aşteptat.
Chiar dacă eu unul îl ştiam din fotografii şi de pe Google Earth, cred din toate unghiurile, trebuie să vă mărturisesc că am fost depăşit de situaţie.
Ce naiba căutăm noi aici?
Muntele ăsta nu e de noi.
Cam astea erau discuţiile în urma întâlnirii, şi asta era părerea prietenilor mei. Eu, absorbit de măreţia lui, nu scoteam nicio vorbă, însă eram cu totul de acord cu ei. Dragi prieteni, care citiţi acest articol, sincer vă spun, că toate fotografiile de pe acest pământ care încearcă să redea imaginea Matterhorn-ului, nu o fac nici pe jumătate, sunt pur şi simplu nişte imagini, goale de conţinut, inexpresive ş.a.m.d. Ca să înţelegi la ce mă refer, trebuie să ajungi faţa în faţă cu el.
Reântorşi în tabără, începem să plănuim următoarea zi, şi anume o tura de aclimatizare, pe Breithorn.
Vine şi dimineata, ne trezim, facem rapid bagajele, şi pornim spre telecabină, cu destinaţia Klein Matterhorn. Nu ne uimeşte nimic în Elveţia, nici cei aproximativ 70 Euro (87CHF / persoana) ce i-am plătit pentru drumul dus-întors cu telecabina. Ajungem la staţia de telecabină de pe Klein Matterhorn, unde ne hotărâm să mergem pe Pollux (4092m).
Biri, care a mai fost în zonă, îşi vede de treaba ei, iar noi ceilalţi ne îndreptăm spre vârf. O zi minunată, face ca acest munte să fie foarte aglomerat. Un dute-vino de oameni şi corzi. Unii urcau, alţii coborau, iar alţii erau destul de străini de loc (adică noi) şi încercăm să părem şi noi de-ai casei.
Luci, Sorin şi eu, urcăm pe vârf, iar Ani decide să îl însoţească pe Flavius care se resimţea destul de mult datorită altitudinii şi se întorc. Parcă altfel ne simţim acum cu un patru miar la activ.
Coborâm, cu ultima telecabină, şi începem să plănuim ziua cu ascensiunea pe Matterhorn.
Vremea se anunţă a fi favorabilă, aşa că sperăm ca lucrurile să decurgă fără probleme.
Miercuri, echipaţi pentru Matterhorn, pornim spre telecabină ce ne va duce la SchwarzSee (29CHF / persoană). De aici urmăm Matterhorn Trail, poteca ce ne va calauzi paşii până la Hornli Hutte (3260m). Faptul că suntem în plin sezon, şi vremea frumoasă, fac ca locul de campare să fie înţesat de corturi, drept urmare, la sapă baieţi. A trebuit să construim două locuri de cort. După ce am instalat tabăra, am facut rapid ceva de mâncare, am pregătit rucsacii şi ... somn ... cine poate. Cuprins de emoţia escaladării Matterhornului, eu unul nu am închis un ochi. Nici nu mai ştiu de când visam la acest munte, şi în sfarşit eram la un pas de el.
Ascensiunea
Vine şi ora 02.30 a zilei de joi, oră la care începe ascensiunea noastră. Biri face echipă cu Sorin, iar eu cu Luci. La propunerea mea, luăm şi câte un sac de dormit pe echipă, în cazul în care am fi nevoiţi să facem bivuac pe undeva. Biri ştie foarte bine acest lucru, a paţit-o în tentativa precedentă, când a dormit, dacă se poate spune aşa, sub cerul liber.
Prima parte a crestei este destul de haotică şi neclară. Există câteva momâi, greu de identificat, fapt pentru care ne împrăştiem pe tot peretele în căutarea variantei corecte. Ora 04.30 la care pornesc şi ghizii cu clienţii lor, ne gaseşte destul de jos. Peisajul este spectaculos, un şir lung de luminiţe se desfăşoară sub noi. Încerc să surprind momentul cu o fotografie, dar din nefericire nu se vede nimic.
În curând suntem depaşiţi de primele echipe. Acum că avem în faţa noastră câţiva ghizi care cunosc traseul, parcă lucrurile încep să meargă mai repede. Ajungem sub Solvay, unde este mare înghesuială. Ghizii elveţieni ne depăşesc cu uşurinţa, însă sunt foarte nepoliticoşi. Lupta cu muntele se transformă întro luptă între oameni, pentru prize.
Depăşim refugiul, şi continuăm spre vârf. Echipele s-au mai răsfirat, şi înaintam mai bine. Traseul este destul de clar în această porţiune. Nu mai înaintam mult, şi din nou înghesuială. Unii urca, alţii coboară. Cum e posibil aşa ceva? Doar am vazut câţiva dintre clienţi, nu ştiau să folosească o priză, unde să pună bocancul, unde să pună mâna. Cum se paote să fi atins deja vârful? Brusc îmi aduc aminte de un articol pe care l-am citit, pe vremea când pregăteam şi lucram la acest proiect. Un alpinist, întreabă un client al unui ghid. “Cum i s-a părut vârful?”. Răspunsul lui a fost cât se poate de edificator, mai mult prin gesturi decât prin vorbe. Cred că omul nostru nici nu şi-a dat seama că a ajuns pe vârf.
Revin la gânduri mai bune, şi anume la ascensiune. Dupa Solvay, panta se accentuează. Mai aproape de veticală, înseamnă o avansare mai rapidă pentru noi. Ajungem în porţiunea numită “acoperiş”, unde ne montăm colţarii. Nu mai sunt corzi fixe, asa ca trebuie sa fim atenţi. O eventuala alunecare ne-ar face sa intrăm în statistica morţilor de pe Matterhorn.
Depaşim cu bine această porţiune şi… vârful. În sfârşit. Am ajuns. Suntem acum la jumătatea traseului, mai urmează şi coborârea. Ne-a luat mai bine de şapte ore să ajungem în acest loc. Sentimentul pe care l-am trăit când am pus piciorul pe varf e greu să îl descriu în cuvinte.
Biri, Sorin şi Luci se îndreaptă spre vârful italian, iar eu scot trepiedul şi aparatul de fotografiat, şi încerc să realizez o panoramă 360ox180o. Vremea este superbă, aşa că zăbovim mai bine de o oră. Cred că eram ultima echipă pe vârf. Întrun târziu ne hotărâm să coborâm. Drumul se arată lung şi anevoios, coborarea este întotdeauna mai grea ca şi urcarea. Ne mişcăm totuşi destul de repede. Depaşim mai multe echipe, până când ajungem din urmă o echipă de spanioli, care ne roagă să îi aşteptăm şi pe ei. Unul dintre membrii echipei era destul de obosit, şi nu vroiau să facă vreo prostie. Buna dispoziţie din cadrul echipei noastre şi determinarea, i-au făcut să aibă încredere în noi, aşa că am continuat împreună. S-au mişcat destul de greu, dar totuşi avansam. Trecem şi de Solvay, era destul de tarziu deja, când vremea începe să se strice. Suntem înconjuraţi de ceaţă, aşa că în porţiunea în care ne-am rătăcit de dimineaţă, ne rătacim şi acum. Suntem din nou împrăştiaţi pe tot peretele în căutarea locurilor de rapel, care de altfel sunt peste tot, însă, care te duc în locuri din care nu ai mai ieşi sau doar cu greu. Cum era de aşteptat, începe să ningă, aşa că lucrurile încep să se complice. Dezorientaţi, fără puncte de reper, hotărâm să apelăm la salvamontul din zonă, care ne sfătuieşte să rămânem pe loc sau să urcăm la Solvay. Hotărâm să urcăm la Solvay, şi să petrecem noaptea acolo. ….. dar pe unde??? Ne împraştiem din nou, în căutarea rutei spre refugiu. În timp ce urcam, mai arunc o privire în spate, moment în care observ o fereastră, prin care reuşim să distingem Zermatt-ul. Hotărâm să coborâm. Nu mai montăm corzi, descăţărăm. Sorin o ia înainte şi identifică o parte dintre punctele de reper. Suntem din nou pe calea cea bună. Ajungem din urma câteva dintre echipele care ne-au depaşit, pe care le depăşim din nou, şi ne îndreptăm spre ultima porţiune de corzi fixe, care este intrarea în traseu. Pe la 23.30, după mai bine de 14 ore de coborâre, şi 21 de ore de cand am pornit, ajungem la tabără, unde Ani ne aşteaptă cu câte o bere, ca şi aşa eram deshidrataţi.
Vineri coborâm în Zermatt, împachetăm şi pornim spre România, cu câteva opriri în Austria. A fost o săptămână plină de împliniri, dar cam scurtă. Cam scurtă, chiar şi pentru mine, care reveneam în ţară după câteva luni de vagabondat prin Europa, însă mă bucuram că revin, deoarece aveam ce povesti, şi în plus, mă întorceam în ţară ca să am de unde pleca din nou, pentru că la sfârşitul lui August, începea o altă etapă a proiectului meu, şi anume Mont Blanc, etapă care culmina cu Congresul de speologie din Vercors, unde, împreuna cu Ani şi alţi prieteni, aveam să parcurg câteva dintre renumitele canioane din Franţa.
Mai multe despre asta însă, întro povestire viitoare.
V-am zambit.