Rapoarte de tura
Jan 1, 2010
Tura revelion 2010
Category: Trekking
Scop: trekking
Zonă: M. Vlădeasa- M. Bihorului
Participanţi: Adina, Alin, Anca, Ancuţa, Bimbi, Cristina, Dani, Marius, Potyi, Ralu, Tinu
Perioadă: 29-31.12.09-01-2.01.2010
Ca şi club de speologie în ultimii 4-5 ani am convenit împreună sa ne petrecem revelioanele în ture speo. Anul acesta am simţit nevoia de un pic de schimbare, de mişcare mai multă, de un revelion netradiţional speologic.
Cu gândul la început la o tură pe schiuri de tură, în absenţa zăpezii a trebuit să ne adaptăm şi am hotarât să facem această traversare per pedes.
Am pornit deci în data de 29.12.09 din Oradea cu trenul, până la Bologa 9 persoane, Adina cu Potyi neştiind încă sigur dacă vin sau nu cu noi. Am tocmit un mic microbuz pâna la Rogojel. Deja noapte, ne-am urnit încet spre cabana Vlădeasa, unde deşi aveam corturi la noi, din nevoia de a economisi timp dimineţa când trebuia sa pornim la drum am hotărât să dormim în cabană.
Destul de punctuali dimineaţa pentru nişte speologi, la ora 9 deja eram pregătiţi de plecare. Iarna nici unul dintre noi nu mai făcuse traseul, dar aveam GPS la noi şi deşi prognoza nu era tocmai favorabilă am hotărât să pornim la drum. Ţelul pentru ziua de azi era zona şeii Cumpănăţelul, o distaţa aprox de 20km. Traseul l-am abordat prin partea inferioară a circuitului Vlădeasa, pe drum pentru a ocoli zona unde eram expuşi la viscol. Când am ieşit însă din zona împădurită am început să ne dăm seama de viridicitatea prognozei: am avut parte cam de toate fenomenele meteo zăpadă, ploaie, vânt, vizibilitate minimă. Starea de spirit însă a fost pe măsura speologilor, am încercat sa privim partea bună a lucrurilor: că suntem la munte, că suntem împreună, că avem ”marea şansă” să fie vreme rea, să ne dăm seama de unele greşeli făcute şi să învăţăm din ele:D.
Unul din lucrurile interesante petrecute a fost la un moment dat, când, la o regrupare, lângă o stână care ne facea cu ochiul să ne oprim din drum şi să înnoptăm acolo vedem în ceaţă doi oameni, hotărâţi, venind în viteză. Îi analizăm de la distanţa, punem ipoteza ca or fi Adina şi Potyi dar Marius ne lămureşte ca nici unul nu au parazăpezi culoarea celor doi necunoscuţi şi mergem mai departe lăsând frumoasa stână pentru o noapte de dormit in cort. Unul din motivele pentru care am ales varianta aceasta (deşi seara ne-am fo dorit să stăm intr-un loc uscat) a fost că încă mai aveam o bucată bună de mers, astfel că am fi ieşit cu totul din grafic rămânând acolo. Necunoscuţii s-au dovedit a fi colegii noştri care, pornind pe urmele noastre se pare că tot s-au aşteptat ca la un moment dat să ne întoarcem datorită condiţiilor meteo, aşteptând însă degeaba. Ca şi dificultăţi de parcurgere traseul nu a pus probleme, singurele emoţii pe care probabil le-am simţit cu toţii au fost cele în legătură cu nenumăratele urme de urşi din poiana Nimăiasa. A fost ciudat modul compact în care ne-am deplasat atunci când am realizat cu toţii ce aproape suntem de sălbăticia naturii.
Cam la o oră şi ceva de mers până în şaua mult dorită am hotărât să punem corturile, o parte la liziera pădurii o parte pe un mic platouaş, sub creastă. La câte precipitaţii am avut parte în ziua respectivă, de tot felul, majoritatea dintre noi, au avut mai mica sau mai marea surpriză să găseasca toate lucrurile umede.
Şi doar ne putem imagina cum trebuie să te simţi după o zi de mers, când obosit tot ce îţi doreşti e să te bagi în sacul de dormit uscat şi să mănânci o supă caldă. Dacă dorinţa cu sacul nu a fost deplinită la toţi, măcar cea cu supa a fost, primusurile au duduit în toate corturile în seara aceea friguroasă şi umedă. Am făcut şedinţă telefonică seara şi am stabilit ca la ora 9 dimineaţa ne continuam drumul. Din cauză că noaptea a fost destul de cald, mai mult a plouat decât a nins, corturile ancorate majoritatea în zăpadă şi-au cam pierdut din rigiditate în unele locuri lipindu-se cele două straturi de material unele de altele. Astfel cam toţi sacii de dormit, chiar şi cei care au fost uscaţi până acum s-au umezit. Potyi ca de obicei cu iniţiativă a hotărât să se informeze la cabana Cetăţile Ponorului daca cumva mai au locuri disponibile (asta în ideea în care eram încă hotărâţi să ajungem în data de 2 ianuarie la Vârtop. Problema noastră majoră era ca ni se udaseră cam toate lucrurile şi deşi cele de pe noi ştiam că dupa o zi de mers vor fi k, ideea de a ne băga în sacii uzi seara nu ni se părea foarte atrăgătoare. Din fericire însă cei de la cabană au fost foarte drăguţi primindu-ne.
În 31 deci am parcurs restul traseului, până la cabană, vremea s-a îmbunătăţit un pic, zăpada însă era cam nasoală, deşi pe creastă era un strat cam de 25cm, la baza ei era un strat de apa permanent, nu foarte plăcut la călcare. Dar ce conta? eram la munte şi eram împreună :D. În şesul Padiş ne-am despărţit în doua echipe, Ancuţa cu Tinu şi Bimbi hotărând să coboare a doua zi. În ideea asta nemaivenind cu noi la cabană la Cetăţi şi înnoptând astfel la cabana Parcului Apuseni.
Nouă, celorlalţi, tratamentul care l-am primit la cabană a fost mană cerească. Gazdele au fost mai mult decât amabile, ne-au aşteptat cu camera încălzită, ne-au ospătat cu ocazia revelionului, ne-am simţit foarte bine (cu toate acestea cum eram însă obosiţi la ora 12.30 eram deja toţi în camera aşteptând pe Moş Ene). Restul turei a mers comform aşteptărilor, traseul de aici era mai mult decât uşor. La Vârtop am mai rămas o seara, la Cabana Art, unde am fost primiţi de asemenea cu ospitalitate, ne-am simţit bine alături de prieteni într-o atmosferă specifică montaniarzilor.
Pe această cale dorim deci să mulţumim atât Cabanei Cetăţile Ponorului din Padiş cât şi Cabanei Art de la Vârtop pentru găzduire.
Traseul parcurs a însumat aproximativ 40km.
Cristina
Zonă: M. Vlădeasa- M. Bihorului
Participanţi: Adina, Alin, Anca, Ancuţa, Bimbi, Cristina, Dani, Marius, Potyi, Ralu, Tinu
Perioadă: 29-31.12.09-01-2.01.2010
Ca şi club de speologie în ultimii 4-5 ani am convenit împreună sa ne petrecem revelioanele în ture speo. Anul acesta am simţit nevoia de un pic de schimbare, de mişcare mai multă, de un revelion netradiţional speologic.
Cu gândul la început la o tură pe schiuri de tură, în absenţa zăpezii a trebuit să ne adaptăm şi am hotarât să facem această traversare per pedes.
Am pornit deci în data de 29.12.09 din Oradea cu trenul, până la Bologa 9 persoane, Adina cu Potyi neştiind încă sigur dacă vin sau nu cu noi. Am tocmit un mic microbuz pâna la Rogojel. Deja noapte, ne-am urnit încet spre cabana Vlădeasa, unde deşi aveam corturi la noi, din nevoia de a economisi timp dimineţa când trebuia sa pornim la drum am hotărât să dormim în cabană.
Destul de punctuali dimineaţa pentru nişte speologi, la ora 9 deja eram pregătiţi de plecare. Iarna nici unul dintre noi nu mai făcuse traseul, dar aveam GPS la noi şi deşi prognoza nu era tocmai favorabilă am hotărât să pornim la drum. Ţelul pentru ziua de azi era zona şeii Cumpănăţelul, o distaţa aprox de 20km. Traseul l-am abordat prin partea inferioară a circuitului Vlădeasa, pe drum pentru a ocoli zona unde eram expuşi la viscol. Când am ieşit însă din zona împădurită am început să ne dăm seama de viridicitatea prognozei: am avut parte cam de toate fenomenele meteo zăpadă, ploaie, vânt, vizibilitate minimă. Starea de spirit însă a fost pe măsura speologilor, am încercat sa privim partea bună a lucrurilor: că suntem la munte, că suntem împreună, că avem ”marea şansă” să fie vreme rea, să ne dăm seama de unele greşeli făcute şi să învăţăm din ele:D.
Unul din lucrurile interesante petrecute a fost la un moment dat, când, la o regrupare, lângă o stână care ne facea cu ochiul să ne oprim din drum şi să înnoptăm acolo vedem în ceaţă doi oameni, hotărâţi, venind în viteză. Îi analizăm de la distanţa, punem ipoteza ca or fi Adina şi Potyi dar Marius ne lămureşte ca nici unul nu au parazăpezi culoarea celor doi necunoscuţi şi mergem mai departe lăsând frumoasa stână pentru o noapte de dormit in cort. Unul din motivele pentru care am ales varianta aceasta (deşi seara ne-am fo dorit să stăm intr-un loc uscat) a fost că încă mai aveam o bucată bună de mers, astfel că am fi ieşit cu totul din grafic rămânând acolo. Necunoscuţii s-au dovedit a fi colegii noştri care, pornind pe urmele noastre se pare că tot s-au aşteptat ca la un moment dat să ne întoarcem datorită condiţiilor meteo, aşteptând însă degeaba. Ca şi dificultăţi de parcurgere traseul nu a pus probleme, singurele emoţii pe care probabil le-am simţit cu toţii au fost cele în legătură cu nenumăratele urme de urşi din poiana Nimăiasa. A fost ciudat modul compact în care ne-am deplasat atunci când am realizat cu toţii ce aproape suntem de sălbăticia naturii.
Cam la o oră şi ceva de mers până în şaua mult dorită am hotărât să punem corturile, o parte la liziera pădurii o parte pe un mic platouaş, sub creastă. La câte precipitaţii am avut parte în ziua respectivă, de tot felul, majoritatea dintre noi, au avut mai mica sau mai marea surpriză să găseasca toate lucrurile umede.
Şi doar ne putem imagina cum trebuie să te simţi după o zi de mers, când obosit tot ce îţi doreşti e să te bagi în sacul de dormit uscat şi să mănânci o supă caldă. Dacă dorinţa cu sacul nu a fost deplinită la toţi, măcar cea cu supa a fost, primusurile au duduit în toate corturile în seara aceea friguroasă şi umedă. Am făcut şedinţă telefonică seara şi am stabilit ca la ora 9 dimineaţa ne continuam drumul. Din cauză că noaptea a fost destul de cald, mai mult a plouat decât a nins, corturile ancorate majoritatea în zăpadă şi-au cam pierdut din rigiditate în unele locuri lipindu-se cele două straturi de material unele de altele. Astfel cam toţi sacii de dormit, chiar şi cei care au fost uscaţi până acum s-au umezit. Potyi ca de obicei cu iniţiativă a hotărât să se informeze la cabana Cetăţile Ponorului daca cumva mai au locuri disponibile (asta în ideea în care eram încă hotărâţi să ajungem în data de 2 ianuarie la Vârtop. Problema noastră majoră era ca ni se udaseră cam toate lucrurile şi deşi cele de pe noi ştiam că dupa o zi de mers vor fi k, ideea de a ne băga în sacii uzi seara nu ni se părea foarte atrăgătoare. Din fericire însă cei de la cabană au fost foarte drăguţi primindu-ne.
În 31 deci am parcurs restul traseului, până la cabană, vremea s-a îmbunătăţit un pic, zăpada însă era cam nasoală, deşi pe creastă era un strat cam de 25cm, la baza ei era un strat de apa permanent, nu foarte plăcut la călcare. Dar ce conta? eram la munte şi eram împreună :D. În şesul Padiş ne-am despărţit în doua echipe, Ancuţa cu Tinu şi Bimbi hotărând să coboare a doua zi. În ideea asta nemaivenind cu noi la cabană la Cetăţi şi înnoptând astfel la cabana Parcului Apuseni.
Nouă, celorlalţi, tratamentul care l-am primit la cabană a fost mană cerească. Gazdele au fost mai mult decât amabile, ne-au aşteptat cu camera încălzită, ne-au ospătat cu ocazia revelionului, ne-am simţit foarte bine (cu toate acestea cum eram însă obosiţi la ora 12.30 eram deja toţi în camera aşteptând pe Moş Ene). Restul turei a mers comform aşteptărilor, traseul de aici era mai mult decât uşor. La Vârtop am mai rămas o seara, la Cabana Art, unde am fost primiţi de asemenea cu ospitalitate, ne-am simţit bine alături de prieteni într-o atmosferă specifică montaniarzilor.
Pe această cale dorim deci să mulţumim atât Cabanei Cetăţile Ponorului din Padiş cât şi Cabanei Art de la Vârtop pentru găzduire.
Traseul parcurs a însumat aproximativ 40km.
Cristina