Paşcalău. Paşcalău Traian. Este numele oficial al avenului care ne-a ocupat timpul şi gândul în ultimul timp. Gustul explorării oferit de el se poate compara doar cu puţine lucruri în lumea asta. El este cel care a generat închegarea unei echipe dedicate. Puţini sunt cei care înţeleg probabil ce găsim noi la avenul acesta, plin cu noroi, cu meandre strâmte, târâşuri.... răspunsul este că găsim...continuarea :D

Au fost două ture în trecutul apropiat

24.10.2010 Participanţi- Potyi şi Dani

        Scopul turei a fost continuarea derocării la ultimul terminus. Au reuşit să treacă, să coboare o săritoare de vreo patru metri, oprindu-se la o altă strâmtoare. Pare promiţător însă.

06.11.2010

       Relatarea băieţilor despre ultimul punct de lucru ne mobilizeză să facem pentru sâmbătă o echipă mai mare. Vom fi se pare nouă oameni.

Dan şi Mişu- echipa de lucru de la noul terminus

Cristina şi Raluca – echipa de cartare

Potyi şi Ţzupi- echipa care vor căţara şi controla două semne de intrebare

Dani, Horhe şi Anca – echipa de vizită

Dewalt şi Makita- cele două maşini de găurit care au făcut posibilă atingerea cotei la care ne aflăm cu terminusul

           Sâmbătă ne facem apariţia la peşteră destul de târziu, pe la 10. Până ne mobilizăm ne prinde ora 11 şi ceva afară. Ralu îşi consultă ceasul, ajungem la -160 într-o oră şi jumătate. Cu cât facem mai multe ture cu atât se pare că ştim să abordăm mai bine locurile dificile, câştigăm deci timp. Parcurgerea am făcut-o în echipe de câte doi, timpul scos denotă că este cel mai eficient de până acuma.

          Dan şi Mişu merg în faţă la lucru, Potyi şi Ţupi rămân la căţăratat, noi, fetele la cartare. N-a mers foarte repede, este prima noastră tură în care cartăm singure. Încercăm să-l ascultăm pe Dan, impotant în momentul de faţă este nu viteza ci luarea vizelor să fie bine făcută. Viteza va veni din exerciţiu. Poţiunea care o avem în lucru este cea mai strâmtă din tot avenul. Ne pune la încercare inventivitatea, trebuie adoptate tot felul de poziţii să punem lua vizele. Maşinele de găurit se aud din ambele direcţii, unde sunt băieţii. Fiecare ştie ce are de făcut. După un timp Ţupi şi Potyi ne anunţă că şi-au terminat lucrul, ambele puncte de lucru ale lor au anunţat că, continuarea nu este pe acolo. Ţupi are dificultăţi la o strâmtoare, se hotărăsc să iasă, nu înainte însă să monteze o mână curentă într-o zonă expusă. La sfârşitul târâşului, când ajungem cu cartarea, cealaltă echipă ne anunţă că ia luat frigul, sentiment care ne încearcă şi pe noi. Hotărâm deci că sesiunea de cartare a luat sfârşit.

        Coborâm şi noi pentru prima dată noul puţ. Ne încearcă o senzaţie puternică, ştiind că doar patru persoane au mai fost pană aici. În noua sală facem „coferărie”, vorba lui Potyi, cafea, ceai, mancăm fiecare un sandwich. Curentul de aer este destul de puternic aici, la punctul de lucru nu încape decât o persoană, trebuie muncit cu schimbul. Ştim că mai trebuie lucrat mult, dar insistăm. Răsplata să sperăm că va fi pe măsură. Trebuie lărgit vreo 2m liniari. Nu ne dăm încă seama cum e continuarea, pare să se lărgească. Cu fiecare tură de explorare pare să se mai adauge câte un obstacol pe listă. Pe la opt , după ce împachetăm hotărâm să ieşim.

       Pe la 10 seara suntem afara, la fel de murdari ca de fiecare data cand iesim de aici, asta insa nu pare sa fie o piedica pentru a reveni. Ceilalti ne aşteaptă nerăbdători să le dăm veşti despre cât am înaintat. Poate este o picătură îmtr-un ocean, dar este picătura noastră. Am ajuns cu Ralu la concluzia că legătura noastră cu Traian Paşcalău este ca o poveste de dragoste: acum îţi dă, acum îţî ia, acum te vrea, acum nu. Azi a fost una din zilele când nu ne vrea.

       Tot sâmbătă a mai avut loc încă o tură, la Izbucul Dămişenilor, la săpat, la dolina.

Participanţi au fost Marius, Mărcuş, Işti şi Mircea.

Au continuat lucrările de decolmatare, dar şi de consolidare, pe măsură ce se înaintează se pune problema siguranţei. Încă nu au ajuns la stratul de rocă dar insistă şi ei.

Cristina