Miercuri 7 sept la ora 21 am pornit impreuna cu un Radu Vidra spre cel mai inalt varf din Austria. Am condus cu schimbul cei peste 1000km pana in parcarea de la 1900m alt. Dupa un somn in masina am pornit la ora 13:30 spre cabana Studlgratt 2800m alt. Ajungem la cabana, ne cazam, era ciudat nimic in engleza, totul numai in germana. Suntem semi-intimidati de ceilalti “alpinisti” care erau foarte bine echipati. Evident gatim pe primus, deci in afara refugiului si ne facem prieteni un cuplu din cehia sau polonia, care fusesara in Romania si stiau ca avem bere buna! Numai bine ne-am carat cu noi 4l de Ciuc si 0.5l de Ursul; era singura chestie care avea pe ea tricolorul asa ca trebuia dusa pana in varf. Intentionam sa ne trezim la 5 AM si pornim la 6. Planul era sa urcam pe traseul mai tehnic, intitulat Studlgrat, gradul III+ in alpinismul clasic. Radu verifica vremea, si vazand ca ploua hotaram sa mai dormim. Ceilati locatari ai cabanei se foiau, pregateau echipament, invatau cum se ia un ham si aflam ca toti spera ca la pranz sa fie vreme buna si toti vor merge pe ruta clasica, normala.

Noi hotaram sa ne tinem de planul initial si daca nu ne iese, vom incerca a doua zi pe ruta clasica. Pornim cred ca ultimii, stratul de nori era deasupra noatra si vantul sufla cu putere. Urcam si ajungem la intrarea pe ghetar, aici obserca ca nu-i deloc o carare asa cum ma asteptam. Asa vazusem in pozele lui Potyi de inainte cu doi ani. Cred ca nici n-au folosit coltari pana la baza peretelui. Deci trebuia sa intram pe ghetar si vad multe multe crevase, asa multe doar la televizor/calculator am vazut. Ocolim una mare si dam exact intr-un labirint de crevase. Iesim de pe ghetar, incepem sa urcam pe creasta dar in scurt timp creasta e foarte expusa si fara asigurari. Coboram iar pe ghetar, iar coltari si intram mai sus din nou pe stanca. Gasim un singur piton, nu vedem mai sus de 3-4 m din cauza cetii si stam “in umbra” unui bolovan sa ne adopostim de vantul taios. Ne trece prin cap sa ne imbracam si sa stam acolo pana la ora cu prognoza meteo buna, dar vedem ca odata cu urcarea in altitudine apare serios zapada pe traseu. Cu greu hotaram sa facem cale intoarsa!

Radu gaseste o coborare pe partea opusa a crestei, fata de unde am urcat si propune sa intram pe ghetarul cu ruta clasica de urcare. Iar crevase, iar legat in coarda, coltari … si in sfarsit urcam creasta care coincide cu ruta normala. Trecem de cabana de la 3400m, aici am avut primul semn ca vremea se va imbunatati, s-au spart norii …. continuam in sus pe un alt ghetar. Intalnim multe echipe care coborau si chiar daca au ajuns sus n-au vazut nimic. Acceptam situatia si urcam sa atingem si noi varful. Pe creasta finala, ramanem doar noi doi. Norii se sparg tot mai mult, aici traseul presupune o catarare usoara dar expusa asa ca ne legam in coarda si mergem concomitent cu 2-3 asigurari intre noi.

Ajugem pe varful mic, coboram in saua dintre varfuri (aici ne-am asigurat pe rand), si urcand ultima portiune, vedem crucea de pe varf (3798m alt). Norii se sparg tot mai mult, vantul ii poarte cu putere, ne amintim de prognoza de pe yr.no care zicea soare la acea ora! Deja zambeam si radeam incontrolabil, era superb, nu pot descrie in cuvinte. Vedeam totul imprejur! SUPERBBBB savuram cateva guri de Ursus si ne facem poze. La coborare am facut 2 rapeluri si am mers concomintent asigurati. Traversam iar 2 ghetari, zona cu stanca dintre ei si ajungem la cabana de la 2800m alt chiar la lasarea intunericului. Facem un ceai, recuperam bagajele si coboram pana la masina.