Rapoarte de tura
Mar 28, 2007
Tura de iarna in Muntii Rodnei
Category: Alpinism - Iarna
Perioada: 29 martie-1 aprilie 2007
Locatie: Muntii Rodnei.
Participanti: Farkas Attila (Pötyi) Hermann Laszlo (Hernyo)
O tura de mult visata de Hernyo si de mine: sa parcurgem creasta muntilor Rodnei iarna cu schiuri de tura, in stil alpin(expeditie), cu dormit in cort. Prima zi a fost a cea mai grea, bagajele grele cu tot echipamentul si mancarea pe 4 zile, dupa o noapte cu 3 ore de somn, ne astepta o diferenta de nivel de cca. 1700m, un teren inca necunoscut, destul de accidentat (dupa descrierile obtinute de la altii).
Zapada a aparut cu putin inainte de Casa-Laborator, unde am lasat in urma si ultima sursa de apa, un izvor f. bun, la care de multe ori ne-am mai gandit zilele urmatoare. De aici ne-am pus schiurile, si dupa un urcus destul de monoton prin padure am iesit pe cresta. Vremea era f. buna (cum se vede si in poze), zapada tare, suflata de vant, conditii optime de mers pe zapada. Primele zone mai delicate au aparut dupa Golgota, unde creasta avea niste zone mai expuse, cu stanci, unde am schimbat schiurile cu coltarii, si am luat pioletul in mana. Niste blocuri imense de stanca, umplute de zapada din toate directiile, pe care le abordam direct, sau ocolind prin stanga. Ultima portiune, chiar inainte de Vf. Pietrosu, era cel mai spectaculos, unde trebuia sa urcam un valcel f. abrupt si ingust, cu zapada tare, unde am savurat sentimentul de siguranta dat de coltari si piolet.
Dupa un sir de poze, am hotarat sa ne punem cortul in Curmatura Pietrosului (saua intre Pietrosu si Buhaescu Mare) unde era un loc pefect chiar si pentru 2-3 corturi. Dupa un pic de lucru cu lopata, ne-am instalat cortul rapid ca temperatura scadea brusc, iar noua era deja sete si foame rau. Cu topitul de zapada, pentru 2-3 litri de ceai si ceva mancare calda a trecut timpul, asa ca ne-am culcat abia pe la ora 23. Noaptea a fost destul de frig, si in cort, desi am avut saci buni, dar din cauza condensului, ni sau udat putin sacii.
A doua zi ne trezim cu o vreme la fel de frumoasa, si dupa micul dejun (baby-papi),cafea, ceai, am adunat cortul si am pornit la drum, Urcusul pe Buhaescu Mare nu a fost dificil, desi au fost niste portiuni mai abrupte (am urcat la coltari, cu schiurile pe rucsaci), mai mult am simtit oboseala de ieri, pana ce muschii au intrat in functionare normala. De pe Buhaescu Mare am coborat pe schiuri, coborare f. anevoioasa, zapada cu crusta, ca o aratura inghetata, deloc placut, mai ales cu rucsacul pe spate. De pe Vf. Rebra am intrat pe linia principala a crestei, pe care am urmat-o de aici inca 2 zile. Soare, caldura, mai ales cand nu batea vantul sau in locuri mai ferite de vant (caldari) era aproape insuportabil de cald. Ceaiul si/sau zapada topita cu tablete + (efervescente) nu prea ne ajutau, asa ca la pranz, in caldarea de sub Vf. Negoiasa am simtit deja primele efecte al deshidratarii, si am facut rapid o pauza pentru a mai topi zapada.
De aici urma un urcus destul de lung, plictisitor pana in saua intre Vf. Puzdrele si Laptele Mare. Din aceasta sa urcusul pe Vf. Laptele Mare ne-a facut niste emotii pentru ca zapada era beton si panta abrupta, dar mai bine nu ne-am gandit la cazul unei alunecari, asa ca am urcat tot pe schiuri si cu morcovu in … ï?Š Coboarea de pe Laptele Mare la fel de abrupta, dar aici zapada er moale, creasta ingusta, asa ca am cobaorat cu schiurile in stand-by, adica pe rucsaci.. O traversare mai interesanta undeva pe la Vf. Laptele mic inca o coborare mai abrupta, si am ajuns in saua Galati. De aici nu mai erau probleme tehnice pe ziua de azi. Iar dupa Vf. Galati dupa ce am gasit o „scoica“ (o adancitura adanca de vreo 4-5 m ferita de vant din 3 directii, protejata de pereti verticali de zapada) am hotarat sa ne punem cortu, desi planul a fost sa mergem pana sub Vf. Gargalau, unde Hernyo stia un loc asemanator de campat. Programul de seara la fel ca prima zi, si am reusit sa dormim mai bine ca prima noapte, poate era si un pic mai cald, desi eram la o altitudine de cca 2000m. O noapte cu cer senin, sau vazut luminile din vale, undeva acolo jos oamenii chefuiau in discoteci sau baruri zgomotoase si pline de fum, iar noi aici sus in liniste totala, numai scartaitul zapezii de sub clapari se auzea cand te miscai… cred ca si pentru asta am venit pe munte...
A treia zi dupa ce am strabatut imensa caldare de sub Vf. Gargalau, am urcat intr-un vant destul de aspru pe varf, coborare pe partea celalalta destul de comoda, Pe partea nordica a crestei erau niste cornise imense, surplombate cca 4-5 m, pe care le-am ocolit cu mare grija. Traseul din acesta zi nu punea problemem tehnice, majoritatea l-am parcurs pe schiuri. Singura portiune dificila, chiar inainte de Vf. Ineu, am fost nevoiti sa o ocolim, din cauza starii instabile a zapezii. Coasta Neteda este o portiune de cresta f. ingusta stancoasa, cu mai multe saritori, unde iarna se formeaza niste cornise inguste ca lama de cutit. Daca zapada este tare, se poate parcurge cu multa atentie, se recomanda chiar si asigurarea cu coarda. Din pacate noi am nimerit zapada moale, si am decis sa nu ne bagam, mai ales cu schiurile legate pe rucsaci, care ne poate incomoda mult in astfel de situatii. Asa ca am ocolit prin sud, am coborat in caldarea de sub Coasta Neteda, de unde urma un urcus de cca.300-350 dif. de nivel pana pa Vf. Ineu. Deja cand am ajuns pe varf am vazut ca se schimba vremea. Dinspre Vest-Nord Vest se adunau niste nori neprimitori, si incepea sa sufle un vant puternic. A inceput sa ninga, si la coborare de pe varful Ineu incepea viscolul. Am renuntat rapid la planul initial de a merge mai departe spre varful Rosu, si am luat-o rapid pe creasta Curatel spre refugiul cu acelasi nume. In cca 15 minute nu se mai vedea nici creasta, si viscolea din greu. Noi ne-am gandit la colegii Lui Hernyo de la CAR-Cluj, care in frunte cu dr. Dinu Mititeanu erau in urma noastra cu cca jumat de zi de mers (ei au parcurs creasta pe jos adica fara schiuri , din Romuli) . Am aflat mai tarziu, ca au coborat si ei din creasta, de pe varful Cisa, si au scapat fara probleme. In refugiul Curatel mai erau 2 grupuri, din Cluj si din Bistrira (cred), si un salvamontist din Rodna. Aici in sfarsit am putut sa bem apa de la izvor, n-am facut nici ceai, am baut doar apa si apa si iar apa. Izvorul era la vreo 60-70 m del refugiu intr-o groapa sapata in zapada.
Ne-am instalat cortul pe un prici si la ora 21’30 eram deja in sacii de dormit.
Ultima zi nu ne-am grabit cu impachetatul, am lenevit un pic, stiind ca de aici avem doar de coborat. Totusi prima portiune de coborare a fost destul de interesanta. Am pornit pe schiuri, dar dupa cateva sute de metri am renuntat la acesta varianta a cobararii, pentru ca am nimerit o panta abrupta cu zapada beton, pe care nu prea tineau kanturile schiurilor. Asa ca am facut rocada schi-coltari, si am continuat coborarea. In vale am urmat poteca, iar apoi drumul forestier care serpuia in padurea semi-defrisata, cateodata in noroi, cateodata traversand raul pe niste poduri improvizate din busteni. In satul Valea Vinului ne-am interesat dupa ceva masina cu care am putea cobora pana in Rodna, pentru ca claparii de tura nu-s cei mai potriviti pentru mersul pe asfalt, dar abia dupa ce am iesit din sat am prins ceva ocazie.
Primul lucru ce am facut in Rodna, am cautat un restaurant si am mancat o ciorba de burta si mititei (eu) si gratar (Hernyo) si o bere bine meritata ï?Š Din Rodna am mers cu ceva masina pana in Ilva de unde am luat trenul spre Cluj.
A fost o tura bine reusita cu vreme excelenta, am facut multe poze, am filmat cca 15 min., si am ramas cu mici bataturi pe picioare ï?Š, si ne-am convins ca baby-papi (cereale cu 8 fructe pentru sugari, cu multa vitamine si fier, nu are gustul cel dorit la altitudine de peste 2000m). Intrebati-l pe Hernyo ce parere are despre asta.
Tura faine si noroc bun sa aveti!
Pötyi
http://flickr.com/photos/7621497@N04/sets/72157600042059162/ <------Poze
Locatie: Muntii Rodnei.
Participanti: Farkas Attila (Pötyi) Hermann Laszlo (Hernyo)
O tura de mult visata de Hernyo si de mine: sa parcurgem creasta muntilor Rodnei iarna cu schiuri de tura, in stil alpin(expeditie), cu dormit in cort. Prima zi a fost a cea mai grea, bagajele grele cu tot echipamentul si mancarea pe 4 zile, dupa o noapte cu 3 ore de somn, ne astepta o diferenta de nivel de cca. 1700m, un teren inca necunoscut, destul de accidentat (dupa descrierile obtinute de la altii).
Zapada a aparut cu putin inainte de Casa-Laborator, unde am lasat in urma si ultima sursa de apa, un izvor f. bun, la care de multe ori ne-am mai gandit zilele urmatoare. De aici ne-am pus schiurile, si dupa un urcus destul de monoton prin padure am iesit pe cresta. Vremea era f. buna (cum se vede si in poze), zapada tare, suflata de vant, conditii optime de mers pe zapada. Primele zone mai delicate au aparut dupa Golgota, unde creasta avea niste zone mai expuse, cu stanci, unde am schimbat schiurile cu coltarii, si am luat pioletul in mana. Niste blocuri imense de stanca, umplute de zapada din toate directiile, pe care le abordam direct, sau ocolind prin stanga. Ultima portiune, chiar inainte de Vf. Pietrosu, era cel mai spectaculos, unde trebuia sa urcam un valcel f. abrupt si ingust, cu zapada tare, unde am savurat sentimentul de siguranta dat de coltari si piolet.
Dupa un sir de poze, am hotarat sa ne punem cortul in Curmatura Pietrosului (saua intre Pietrosu si Buhaescu Mare) unde era un loc pefect chiar si pentru 2-3 corturi. Dupa un pic de lucru cu lopata, ne-am instalat cortul rapid ca temperatura scadea brusc, iar noua era deja sete si foame rau. Cu topitul de zapada, pentru 2-3 litri de ceai si ceva mancare calda a trecut timpul, asa ca ne-am culcat abia pe la ora 23. Noaptea a fost destul de frig, si in cort, desi am avut saci buni, dar din cauza condensului, ni sau udat putin sacii.
A doua zi ne trezim cu o vreme la fel de frumoasa, si dupa micul dejun (baby-papi),cafea, ceai, am adunat cortul si am pornit la drum, Urcusul pe Buhaescu Mare nu a fost dificil, desi au fost niste portiuni mai abrupte (am urcat la coltari, cu schiurile pe rucsaci), mai mult am simtit oboseala de ieri, pana ce muschii au intrat in functionare normala. De pe Buhaescu Mare am coborat pe schiuri, coborare f. anevoioasa, zapada cu crusta, ca o aratura inghetata, deloc placut, mai ales cu rucsacul pe spate. De pe Vf. Rebra am intrat pe linia principala a crestei, pe care am urmat-o de aici inca 2 zile. Soare, caldura, mai ales cand nu batea vantul sau in locuri mai ferite de vant (caldari) era aproape insuportabil de cald. Ceaiul si/sau zapada topita cu tablete + (efervescente) nu prea ne ajutau, asa ca la pranz, in caldarea de sub Vf. Negoiasa am simtit deja primele efecte al deshidratarii, si am facut rapid o pauza pentru a mai topi zapada.
De aici urma un urcus destul de lung, plictisitor pana in saua intre Vf. Puzdrele si Laptele Mare. Din aceasta sa urcusul pe Vf. Laptele Mare ne-a facut niste emotii pentru ca zapada era beton si panta abrupta, dar mai bine nu ne-am gandit la cazul unei alunecari, asa ca am urcat tot pe schiuri si cu morcovu in … ï?Š Coboarea de pe Laptele Mare la fel de abrupta, dar aici zapada er moale, creasta ingusta, asa ca am cobaorat cu schiurile in stand-by, adica pe rucsaci.. O traversare mai interesanta undeva pe la Vf. Laptele mic inca o coborare mai abrupta, si am ajuns in saua Galati. De aici nu mai erau probleme tehnice pe ziua de azi. Iar dupa Vf. Galati dupa ce am gasit o „scoica“ (o adancitura adanca de vreo 4-5 m ferita de vant din 3 directii, protejata de pereti verticali de zapada) am hotarat sa ne punem cortu, desi planul a fost sa mergem pana sub Vf. Gargalau, unde Hernyo stia un loc asemanator de campat. Programul de seara la fel ca prima zi, si am reusit sa dormim mai bine ca prima noapte, poate era si un pic mai cald, desi eram la o altitudine de cca 2000m. O noapte cu cer senin, sau vazut luminile din vale, undeva acolo jos oamenii chefuiau in discoteci sau baruri zgomotoase si pline de fum, iar noi aici sus in liniste totala, numai scartaitul zapezii de sub clapari se auzea cand te miscai… cred ca si pentru asta am venit pe munte...
A treia zi dupa ce am strabatut imensa caldare de sub Vf. Gargalau, am urcat intr-un vant destul de aspru pe varf, coborare pe partea celalalta destul de comoda, Pe partea nordica a crestei erau niste cornise imense, surplombate cca 4-5 m, pe care le-am ocolit cu mare grija. Traseul din acesta zi nu punea problemem tehnice, majoritatea l-am parcurs pe schiuri. Singura portiune dificila, chiar inainte de Vf. Ineu, am fost nevoiti sa o ocolim, din cauza starii instabile a zapezii. Coasta Neteda este o portiune de cresta f. ingusta stancoasa, cu mai multe saritori, unde iarna se formeaza niste cornise inguste ca lama de cutit. Daca zapada este tare, se poate parcurge cu multa atentie, se recomanda chiar si asigurarea cu coarda. Din pacate noi am nimerit zapada moale, si am decis sa nu ne bagam, mai ales cu schiurile legate pe rucsaci, care ne poate incomoda mult in astfel de situatii. Asa ca am ocolit prin sud, am coborat in caldarea de sub Coasta Neteda, de unde urma un urcus de cca.300-350 dif. de nivel pana pa Vf. Ineu. Deja cand am ajuns pe varf am vazut ca se schimba vremea. Dinspre Vest-Nord Vest se adunau niste nori neprimitori, si incepea sa sufle un vant puternic. A inceput sa ninga, si la coborare de pe varful Ineu incepea viscolul. Am renuntat rapid la planul initial de a merge mai departe spre varful Rosu, si am luat-o rapid pe creasta Curatel spre refugiul cu acelasi nume. In cca 15 minute nu se mai vedea nici creasta, si viscolea din greu. Noi ne-am gandit la colegii Lui Hernyo de la CAR-Cluj, care in frunte cu dr. Dinu Mititeanu erau in urma noastra cu cca jumat de zi de mers (ei au parcurs creasta pe jos adica fara schiuri , din Romuli) . Am aflat mai tarziu, ca au coborat si ei din creasta, de pe varful Cisa, si au scapat fara probleme. In refugiul Curatel mai erau 2 grupuri, din Cluj si din Bistrira (cred), si un salvamontist din Rodna. Aici in sfarsit am putut sa bem apa de la izvor, n-am facut nici ceai, am baut doar apa si apa si iar apa. Izvorul era la vreo 60-70 m del refugiu intr-o groapa sapata in zapada.
Ne-am instalat cortul pe un prici si la ora 21’30 eram deja in sacii de dormit.
Ultima zi nu ne-am grabit cu impachetatul, am lenevit un pic, stiind ca de aici avem doar de coborat. Totusi prima portiune de coborare a fost destul de interesanta. Am pornit pe schiuri, dar dupa cateva sute de metri am renuntat la acesta varianta a cobararii, pentru ca am nimerit o panta abrupta cu zapada beton, pe care nu prea tineau kanturile schiurilor. Asa ca am facut rocada schi-coltari, si am continuat coborarea. In vale am urmat poteca, iar apoi drumul forestier care serpuia in padurea semi-defrisata, cateodata in noroi, cateodata traversand raul pe niste poduri improvizate din busteni. In satul Valea Vinului ne-am interesat dupa ceva masina cu care am putea cobora pana in Rodna, pentru ca claparii de tura nu-s cei mai potriviti pentru mersul pe asfalt, dar abia dupa ce am iesit din sat am prins ceva ocazie.
Primul lucru ce am facut in Rodna, am cautat un restaurant si am mancat o ciorba de burta si mititei (eu) si gratar (Hernyo) si o bere bine meritata ï?Š Din Rodna am mers cu ceva masina pana in Ilva de unde am luat trenul spre Cluj.
A fost o tura bine reusita cu vreme excelenta, am facut multe poze, am filmat cca 15 min., si am ramas cu mici bataturi pe picioare ï?Š, si ne-am convins ca baby-papi (cereale cu 8 fructe pentru sugari, cu multa vitamine si fier, nu are gustul cel dorit la altitudine de peste 2000m). Intrebati-l pe Hernyo ce parere are despre asta.
Tura faine si noroc bun sa aveti!
Pötyi
http://flickr.com/photos/7621497@N04/sets/72157600042059162/ <------Poze