Utilizator:   Parola:  ?

Rapoarte de tura
Share

Aug 3, 2008

Continuarea explorarilor in zona Poiana Ponor


Category: Explorare
Perioada: 2-3.08.2008

Locatia: Platoul Padis – zona Poienii Ponor

Participanti: Dan, Marius, Ancuta

Obiective propuse: explorare si cartare

Realizari:
In prima zi de investigatii s-a realizat echiparea si explorarea in continuare a cavitatii din versantul stang al deversorului Poienii Ponor (inca nu s-a ales o denumire pentru aceasta). Din sala cu grohotis si oase fosile s-a trecut mai departe prin depasirea unei mici stramtori si s-a coborat un put de aproximativ 8 m pana la baza unei galerii largi puternic ascendente. Din aceasta galerie se deschid mai multe galerii laterale, atat ascendente cat si descendente, care au fost explorate partial pentru a se gasi potentiale continuari. Cel putin 2 dintre acestea prezinta interes major (pentru a se ajunge la activ), iar altele 3 au un interes secundar avand o traiectorie ascendenta.
S-a identificat una dintre galeriile ascendente care ar putea fi punctul de acces in sistem dinspre cea de-a doua intrare. La iesirea din aven, in urma ploii, s-a observat activarea unui curs de apa pe una dintre galeriile apropiate de suprafata, fapt care a dus la formarea unei mici cascade. Apa acesteia se pierde printre pietre. Nu s-a identificat exact sursa ei. In a doua zi s-a cartat portiunea explorata lasand pentru o data viitoare explorarea si cartarea galeriilor laterale care se deschid din galeria mare. De asemenea s-a cartat traseul de la suprafata dintre cele doua intrari pentru a putea realiza compensarea hartii.