Străbătand Valea Peşterii, afluent al Crisului Negru, ajungem la altitudinea de 230 m, unde in versantii abrupti calcarosi apare Pestera de la Tasad , strabatuta de un mic parau cu caracter temporar. Cu toate că P. Tăşad este amintită încă de A SCHMIDL (1863, p. 32), ea nu a fost cartată şi cercetată mai în detaliu decît în anii 60 de către V. FEŞNIC (1969 şi 1970) care o descrie pe o lungime totală de 88 m. În 1978, Gh. Drîmba şi N. Sasu, o recartează, pe o lungime de 105 m (L. VĂLENAŞ şi GH. DRÎMBA, 1978, p. 314). Într-o tură de vizită (2002) Horvath Balint şi Tonţ Adrian forţează itrarea în taraşul final constatănd că aceasta continuă însă nefiind echipate cu costume de neopren se întorc. Explorările sunt reluate în vara anului 2004 cand paralel cu recartarea peşterii este trecut şi primul semisifon care a permis intrarea în Sala cu guano (3x5x2), urmat de un alt semisifon lung de 2m urmat de o galerie scundă, bogat concreţionată cu stalagtite care cresc pană la nivelul apei. Terminusul actual al peşterii este o sală de confluenţă din care pornesc două galerii, cea ascendntă se termină după 7m se termină într-o diaclază impenetrabilă, acesta fiind şi punctul cel mai înalt al sistemului +3,3m. A doua galerie este cel al activului, îmgustă, cu posibilităţi de continuare. Lungimea actuală a sistemului este de 308 m. Golul subteran este reprezentat printr-o galerie unică cu desfăşurare uşor meandrată, din ce în ce mai îngustă, drenată de un curs de apă cu caracter temporar. În general P. T. este dezvoltată pe feţe de strat, care au generat mai multe tronsoane cu tavan plan-orizontal, prezintă cîteva nivele de eroziune, parazitate de formaţiuni stalagmitice şi argile nisipoase, cîteva hornuri închise, în care se adăpostesc liliecii, şi o podea acoperită cu depozite aluvionare, în care se schiţează o albie temporar-activă.P. Tăşad s-a format sub acţiunea apelor din Valea Peşterii, captate în subteran printr-un ponor situat amonte de intrarea în peşteră.